Tariful de transport energie „BINOM” explicat pe înțelesul tuturor

BINOM e o metodologie nouă de calculare a costurilor de distribuție a energiei electrice, care schimbă principiul de facturare: în loc să plătești strict pentru câți kWh consumi, o parte din factură ajunge să depindă și de câtă capacitate de rețea „ocupi” — puterea maximă (kW) pe care o poți trage din rețea la un moment dat, nu doar energia efectiv folosită.

Analogia cea mai simplă, folosită chiar de cei care explică mecanismul: plătești nu doar pentru apa consumată, ci și pentru grosimea țevii care garantează debit mare oricând ai nevoie de el. Practic, ești taxat pentru capacitatea maximă potențială de consum, nu doar pentru cea folosită efectiv — chiar dacă o folosești rar, la vârf.

Federația operatorilor de distribuție (ACUE) susține că mecanismul nu e o taxă suplimentară și nu aduce venituri mai mari pentru distribuitori — venitul reglementat total rămâne, spun ei, neschimbat, doar redistribuit altfel între consumatori. Criticii, printre care Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE), văd lucrurile diferit: consideră că BINOM mută efectiv costurile spre consumatorii cu nevoi de capacitate mai mare — inclusiv mulți prosumatori, care au nevoie de racordare la capacitate mare chiar dacă consumul lor net e redus datorită producției proprii.

Un argument suplimentar al criticilor ține de context: modele tarifare de acest tip funcționează bine pe rețele deja modernizate, în țări nordice sau vest-europene. Aplicat pe o infrastructură de distribuție românească datând, în multe zone, din anii 1960-70, BINOM riscă să taxeze consumatorii pentru limitările unei rețele învechite, nu pentru propriul comportament de consum. Pentru un prosumator care calculează factura viitoare, mesajul practic e simplu: merită urmărită atent structura noii facturi, nu doar totalul — componenta de capacitate poate cântări mai mult decât pare la prima vedere.