Criza energetică din această vară: de ce nu avem baterii de stocare și cum blochează birocrația investițiile în rețea
Valul de căldură și seceta prelungită au pus presiune serioasă pe sistemul energetic național: producția de la centrala nucleară a scăzut din cauza debitului redus al Dunării, iar hidrocentralele produc mai puțin din același motiv. Autoritățile au recomandat populației reducerea voluntară a consumului în orele de vârf, iar în lipsa unei ameliorări, pot urma opriri controlate, în special în zona consumatorilor industriali. Analiștii în politici energetice subliniază însă că un blackout generalizat, de tip întreruperi programate, nu este scenariul așteptat — presiunea actuală vine mai degrabă din faptul că sistemul funcționează deja aproape de limită, fără marjă de siguranță suficientă.
Un punct recurent în explicațiile experților este că fenomenele climatice extreme — secete prelungite, valuri de căldură — devin tot mai frecvente și ar fi trebuit anticipate prin investiții făcute din timp, nu prin soluții de urgență precum devierea unui braț al fluviului pentru a asigura răcirea centralei nucleare. Situația e comparată cu cea din alte state din regiune, care au reușit să facă investiții mai rapide în capacități regenerabile și în stocare, ajungând chiar să exporte energie în perioadele critice.
Un subiect central al discuției este lipsa capacităților de stocare de energie (baterii). Deși costul panourilor solare și al bateriilor a scăzut semnificativ în ultimii ani, iar proiectele combinate (solar, eolian și stocare) au devenit atractive din punct de vedere economic, dezvoltarea acestora în România a fost frânată de reguli fiscale și de reglementare inconsistente: activitatea de stocare a fost tratată fiscal ca o revânzare de energie, ceea ce a făcut-o dezavantajoasă, iar politica privind obligativitatea stocării pentru prosumatori s-a schimbat de mai multe ori. Lipsa contorizării inteligente generalizate și a tarifelor orare este menționată ca un alt motiv pentru care piața nu a oferit stimulente clare pentru investiții în capacități care să acopere vârfurile de consum.
Un alt obstacol discutat este modul în care se acordă avizele tehnice de racordare la rețea pentru noi capacități de producție. Procesul presupune obținerea unui acord din partea operatorului de transport sau distribuție, însă până recent aceste avize nu aveau termen de valabilitate — ceea ce a permis blocarea unor capacități de rețea de către proiecte care nu au mai fost finalizate, indiferent de motiv (schimbări de piață, costuri, sau alte cauze legitime). La nivel european a fost elaborat, la finalul lui 2025, un set de recomandări pentru gestionarea acestor avize, prin soluții precum garanții financiare sau termene de expirare, tocmai pentru a evita blocarea artificială a concurenței. O parte importantă a capacității de rețea rămâne rezervată pentru proiecte de infrastructură energetică de mare anvergură aflate încă în fază incipientă, ceea ce limitează spațiul disponibil pentru investiții private noi, inclusiv în zone cu potențial solar ridicat.
Pe partea de guvernanță a companiilor din sector, sunt semnalate probleme legate de achiziții supraevaluate și de eficiența managementului în companiile de stat, mai degrabă decât scheme ample de fraudă precum cele discutate în urmă cu peste un deceniu. Concluzia generală este că majoritatea problemelor identificate au soluții cunoscute — accelerarea contorizării inteligente, introducerea tarifelor orare, reguli clare și termene pentru avizele de racordare, verificări de progres la operatorii de rețea — dar implementarea lor a fost amânată constant.
Experții avertizează că, fără investiții susținute în stocare, în modernizarea rețelelor și în contorizare inteligentă, situații similare de presiune pe sistemul energetic riscă să se repete în fiecare sezon cald, pe măsură ce fenomenele meteo extreme devin mai frecvente.